miercuri

superstitii de anul nou




 In prima zi a Anului Nou nu este bine să împrumuti bani, deoarece se spune că vei da bani tot anul
 este semn rău dacă strănuti in seara de Anul Nou, la fel şi dacă spargi ceva.
 Nu este bine să mănânci pui în seara de Anul Nou, în schimb aduce noroc să mănânci carne de porc sau linte
 Este bine ca în seara de Anul Nou să lasi o lumina aprinsă până a doua zi , se spune că vei avea tot anul luminat.
 Culoarea cea mai aducatoare de noroc şi pe care este bine să o purtati în noaptea de Anul Nou este roşu. Tot în noaptea dintre ani este bine să ai bani la tine, astfel vei avea bani tot anul. Acel obiect pe care îl tii în mână de Anul Nou, la 12 noaptea, sau cel pe care pui mana imediat dupa ora 12 va fi cel mai important plan al vietii tale in anul care vine.
 Este bine ca de Anul Nou sa iti pui o dorinta,are sanse mari sa se indeplineasca.
 Pentru cei indragostiti este bine ca si de Craciun si de Anul Nou sa aiba in casa vasc.
 Aduce ghinon sa agati calendarul inainte ca noul an sa inceapa si sa intorci fila de calendar inainte ca ziua sau luna sa se incheie.
 Primul om care va va trece pragul in prima zi din noul an va influenta tot anul. Persoanele blonde sau roscate aduc ghinion, persoanele brunete aduc noroc, la fel si prima persoana care va suna sau va bate la usa in prima zi din noul an trebuie primita. Daca prima persoana care va intra in casa e femeie - va fi un an prost, daca e barbat - va fi un an norocos.
 Este bine ca pe 1 Ianuarie sa purtati ceva nou.
 Nu trebuie sa aruncati nimic din casa in prima zi de an nou, nici macar gunoiul! E bine ca ceva sau cineva sa va intre in casa in prima zi din anul nou, nu sa iasa
 faceti ceva - cat de mic - care are legatura directa cu munca dv. in prima zi a noului an pentru a va merge bine la serviciu tot anul
 nu plangeti in prima zi a noului an.faceti mult zgomot la miezul noptii pentru a alunga spiritele rele (clopotei, petarde etc)

 nu imprumutati bani si nu faceti datorii pe 1 ianuarie

 lasati usa, geamul, dulapurile deschise in noaptea de Anul Nou

 e bine sa nu va gaseasca anul nou cu datorii, altfel veti avea datorii tot anul

 o veche tradiţie este “mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou

 Tăierea porcului în ziua de Ignat, este un moment important ce anticipeaza Crăciunul.

 in noaptea de anul nou se mananca 12boabe de struguri,adica la fiecare bataie de ceas se mananca o boaba si iti pui o dorinta.

marți

obiceiuri si superstitii de Craciun








 prima persoană care intră în casă să fie un bărbat, căci o femeie aduce ghinion;
 Se spune că nu este bine să porți pantofi noi în seara de Crăciun;
 copiii care se nasc de Crăciun sau de Anul Nou sunt mai norocoşi;
 Dacă în ziua de Crăciun cerul este senin atunci anul ce vine va fi un an roditor, iar dacă bate vântul de Crăciun, se anunță un an cu ghinion;
 dacă mănânci mere în Ajunul Crăciunului, vei fi sănătos tot anul;
 In noaptea de Crăciun nu-i îngaduit nimănui să doarmă în grajduri, deoarece în acea noapte boii vorbesc unii cu altii, în limba lor, despre Iisus Hristos, Cel născut în iesle şi încălzit de vite cu suflarea lor.
 obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani
 Timp de 40 de zile înainte de sărbători creştinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după liturghie
 Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun;
 pe 24 decembrie, toate vrăjitoarele şi demonii ies din ascunzatori;
 în această noapte, toate animalele vorbesc limba oamenilor şi toate sunetele sunt amplificate;
 împodobim bradul;
 ornăm casa cu vâsc;
 Dacă ninge în ziua de Crăciun înseamnă că va fi vreme frumoasă de Paşte;
 Aduce ghinion să cânți colinde de Crăciun în oricare altă perioadă a anului;
 Cei care mor în ziua de Crăciun se duc în Rai;
 Tot de Crăciun, se pune o potcoavă în găleata cu apă şi apoi apa este dată la vite, ca să fie tari ca fierul;
 Cât tin zilele de Crăciun, furca de tors este ascunsă, fiindcă se crede că cel care o va vedea ar putea fi muşcat de un sarpe lung şi gros ca furca;
 In această zi painea se aşează sub masă pentru noroc, iar sub fata de masă se pune pleava de grâu, pentru belşug;
 Impotriva deochiului şi farmecelor, în cele patru colturi ale mesei se pun usturoi şi seminte de mac.
 Coşurile caselor se scutură ,iar funinginea se pune la rădăcina viței-de-vie şi a pomilor, pentru rod bogat.
 Traditia spune ca de Crăciun se deschide cerul şi este vazut, de către cei buni, Dumnezeu stand cu sfintii si îngerii la masă.
- In aceasta zi, se spune ca boii vorbesc între ei, dar celor care îi asculta li se tulbura mintile.
 Fetele, după ce se spală, îşi pun un pieptene şi usturoi sub pernă, ca să îşi viseze ursitul;
 In unele legende, se spune că unul dintre animalele alese de Maica Domnului este broasca. Aceasta a fost cea care a vestit Sfânta Nastere. Drept urmare, trupul broaştei nu putrezeşte, ci se usucă, nefiind mancat de viermi. Se consideră că cine omoara o broască face un mare păcat;

luni

zanul camatar

unul dintre exemplele asa nu:).dar in varianta comica:))

joi

De vorba cu... domnul Robert Serban

(poza: hotnews.ro)
“Prefer presa scrisă fiindcă e…independentă”



Născut pe 4 octombrie în anul 1970 în Drobeta Turnu-Severin, Robert Serban este redactor-şef al revistei “Orizont” şi realizator al celei mai longevive emisiuni de cultură din Romania:”A cincea roată”. Emisiune ce i-a adus respectul colegilor de breaslă cât şi o audientă remarcabilă. Deşi este o persoană foarte ocupată şi-a sacrificat o parte din timp pentru a îmi acorda un interviu.



Andreea Nedeianu: Aveti o emisiune "A cincea roată",lucrati în presa scrisă( la "ORIZONT"),ati fost corespondent al postului de radio Europa Liberă,ati scris poezii si ati predat la Universitate,care dintre acestea vă caracterizeză mai mult?(unde vă place mai mult să lucrați:presa scrisă,radio,televiziune?)
Robert Serban: Dragă Andreea, poezii mai scriu şi astăzi. Rar, dar o fac. Am predat si la Universitatea Banatului, între 1998 şi... 2004. Nu cred ca mi-ar plăcea să lucrez la radio. Pentru “Europa Liberă” am făcut câteva transmisii, n-a fost ceva greu, dar e ciudat să vorbeşti singur, neîntrebat. Prefer presa scrisă, fiindcă e... independentă. Mai exact: nu-ţi trebuie decât o tastatură şi-un comp ca să-ţi poţi face treaba bine. În televiziune e nevoie de cameraman, de om la montaj, de regizor în platou... Adevărat, eşti vizibil, eşti... tare, dar nu-i uşor, chiar dacă pe sticlă se vede... color.

A.N: Sunteti realizatorul celei mai longevive emisiuni de cultură din Romania"A cincea roată"(8 ani), de ce credeti că a rezistat atâta timp?(deoarece în ziua de azi oamenii sunt atraşi de scandal, senzational).
R.S: A rezistat pentru că directiunea postului nu s-a grăbit să-mi ceară să fac audientă. A avut răbdare ca emisiunea să se aşeze, să-şi formeze un public. A fost un pariu al Analogului ca la Timişoara să existe, în prime-time, o emisiune în care telespectatorii să aibă şansa să vadă şi să asculte importanti oameni de cultură.

A.N: Cum ati ales numele emisiunii " A cincea roată" ?Are o semnificatie anume?
R.S: E un nume cu o dublă conotatie. Cultura e (sau era?), în România, un fel de a cincea roată la o cărută ce merge cu greu prin Europa. Dar a cincea roata e şi volanul – volanul e ca o roată, nu? El e cel care conduce maşinăria lumii. Fără o bună cultură nu există o bună economie, o bună politică, o bună administrare. Când ne conduc inculţii e grav. Ar trebui să le luăm... carnetul!

“Când ne conduc incultii e grav. Ar trebui să le luăm carnetul!”

A.N: Printre invitati s-au numărat nume cunoscute ca:Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Serban Foartă, Nicolae Breban, C.T Popescu, pe cine ati dori să aveti invitat şi n-ati avut încă?
R.S: Pe Mario Vargas Llosa, scriitorul meu preferat.

A.N: Care a fost cel mai dificil invitat? Dar cel mai comunicativ, simpatic?
R.S: E complicat să fac un top. Fiecare întâlnire cu o personalitate e dificilă. Greu e când n-au chef de vorbă, când se strâng în ei ca nişte arici. Atunci trebuie să faci minuni ca să-i scoti din acea stare. N-am o retetă, dar eu sunt un om jovial, iar starea asta cred că e molipsitoare. Majoritatea interlocutorilor a fost simpatică, bună de... gură. Nu mă plâng!


A.N: Ati spus într-un interviu că dacă v-ar lua politistul carnetul,când ajungeti acasă scrieti o poezie despre această întamplare.Să înteleg că fiecare poezie reprezintă o întamplare din viata dumneavoastră?
R.S: Nu. Multe “întâmplări” sunt în propria imaginatie. Câteodată mă inspiră realitatea, faptele trecute. Dar poezia nu e un jurnal. Da, suspendarea carnetului de şofer poate genera un poem. Depinde de starea în care te afli. Depinde de foarte multe.

A.N: "Unde dorm fluturii noaptea.....în flori
dar la mine de ce nu doarme nici unul? ei nu ştiu ca eu sunt Crina o floare si eu?"
Face parte din "Poeme pentru Crina"versurile pare a fi o conversatie între tată şi fiică, v-ati inspirat de la fetita dumneavoastră?
R.S: Când am scris poemele pentru Crina, adică în vara lui 2007, fiică-mea avea cam 6 luni. Aveam un dialog, dar din priviri sau onomatopeeic. Poemele sunt conversatii imaginate. Sunt un fel de... grad zero al literaturii. Par întrebări banale puse de un copil. Şi răspunsuri banale date de un tată. Dar îmi place să cred că sunt mai subtile decât atât.

“Poezia e ca un fel de oglindă.O citeşti ca să te recunoşti,ca sa-ti recunoşti umanitatea”
A.N:"Mi-e teamă că trăim într-o lume artificială"e afirmatia dumneavoastră, credeti că lumea vă întelege poezia?
R.S: Eu sper ca lumea să citească poezie, să se bucure în faţa unor cuvinte bine aşezate, a unor cuvinte ce au taine în ele, ce spun lucruri uluitoare, spectaculoase, nemipomenite. Lucruri pe care oamenii le ştiu, le au în ei, dar nu pot să le... transcrie. Şi atunci o fac poetii. Poezia e un fel de oglindă. O citeşti ca să te recunoşti, ca să-ti recunoşti umanitatea.

A.N:"Cred că se poate face carieră oriunde în Romania" şi această afirmatie vă apartine,de foarte multe ori auzim că adevaratul jurnalism se face în BUCURESTI, dumneavoastră nu credeti acest lucru?
R.S: Nu-i o mare filosofie. Aşa cum medici buni există şi la Strehaia şi la Otelul Roşu, aşa cum fotbalişti buni sunt şi la Cluj sau Constanta, aşa cum zugravi buni găsiti în Maramureş ori în Reşita, la fel şi jurnalişti. Nu trebuie confundată vizibilitatea cu... meseria. Bucureştiul îti poate asigura o vizibilitate mai bună, dar jurnalistica se poate practica oriunde, cu bune rezultate.

A.N: Intr|-un interviu afirmati că "situatia presei locale este foarte tristă ",la ce mai exact v-ati referit?
R.S: Din cauza proastei salarizări din presă – mai ales în cea scrisă – o mulţime de jurnalişti buni au renunţat la această meserie pentru altele mai profitabile. Şi eu am renuntat să mai lucrez zi de zi la în presă pentru că eram prost plătit. Şi decât să rămâi şi să fii tentat să iei mită sau mai ştiu eu ce atentii, ca să-ti poti plăti facturile, mai bine cauti un serviciu cu un salariu rezonabil. Prin urmare, presa locală e foarte subtire. Sper să fie o chestiune de timp ca în Timişoara să existe publicatii puternice, în care să ai ce să citeşti.

A.N:Există ceva ce nu v-am întrebat şi ati dori să precizati?
R.S:Nu

sâmbătă

2 cai frumosi :)

e mai veche da-i draguta:)
daca vrei sa te binedispui.....urmareste>

joi

un pic de zapada....de pe Semenic












Muntii Semenic
Muntii Semenic sunt cea mai importantă subunitate din Muntii Banatului. Pe direcția nord-est-sud-vest masivul muntos se întinde pe o lungime de 34 de kilometri.
Si de la vest la est, pe o latime de circa 31 km. Poti vizita Biserica din secolul al XIX-lea şi satul de vacantă Gărâna. Complexul turistic Semenic se află la peste 1400 m altitudine, între vârfurile Piatra Goznei şi Semenic şi dispune de peste 400 de locuri de cazare.

miercuri

A venit ....Mos Nicolae




Cunoscut în Transilvania şi sub numele de Sân-Nicoară, Sfântul Nicolae este cel mai popular sfânt în Ardeal. Sărbătoarea lui a generat un adevărat folclor, de la darurile de ”Mos Neculai” până la obiceiurile şi legendele variate de la sat la sat.
Sf. Nicolae înseamnă în limba greacă ”biruitor de popor”.S-a dovedit de timpuriu,a fi alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le făcea. După ce i-au murit părintii, Nicolae şi-a împărtit averea săracilor.A întemeiat mănăstirea Sionului de lângă Mira, capitala Lichiei, călătorind ca prelat la Ierusalim.
In noaptea de 5 spre 6 decembrie se spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care dorm şi sunt cuminti. Le lasă în ghete dulciuri şi alte daruri. Insă tot el este acela care îi pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători. Obiceiul de a face cadouri în această zi este unul vechi. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată.
O alta ipostază a Sf. Nicolae este cea de iscoadă la diavol. Se spune că Dumnezeu a facut un contract cu Necuratul: cei vii să fie ai lui Dumnezeu, iar cei morti ai Necuratului. Văzând însă Dumnezeu că e rău, a trimis pe Sf. Nicolae să întrebe cine poate să ia contractul acela de la Necurat. Si a stat Sf. Nicolae treizeci de ani la poarta iadului, până a reuşit să pună unui drac întrebarea ce i-o spusese Dumnezeu. Iar Necuratul i-a răspuns: ”Numai acela ce se va naşte din Duh Sfânt va putea să-l ia”. Dumnezeu a trimis duhul său de s-a născut Hristos. Când a împlinit Hristos treizeci de ani, a mers şi a luat contractul. De atunci au rămas oamenii să fie judecati după păcatele lor. Iarna începe în noaptea de Sf. Nicolae.
Tot in popor se spune că Moş Nicolae este bătrân şi are barbă albă. In această zi Moşul îşi scutură barba, deci trebuie să ningă: ”A intinerit Sf. Nicolae”. De regulă, de ziua lui apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie. Se spune că dacă Sf. Nicolae a venit pe un cal alb, Sf. Ion va merge pe un cal negru, adică va întoarce iarna. In ziua de Sf. Nicolae începe ziua să se mărească: ”La Sf. Nicolae se întoarce noaptea la ziua, cu cât se întoarce puiu-n găoace”, se zice-n popor.In aceasta zi se fac vrăji, farmece şi pronosticuri meteorologice, se pun crengute de pomi fructiferi în apă pentru a înflori de Anul Nou.
Sfantul Nicolae s-a nascut in Orientul Mijlociu la 350 de mile nord de Bethlehem, a trait in secolul al IV-lea, a fost cardinal de Myra (acum aflata pe teritoriul Turciei) si a fost recunoscut si onorat ca sfant incepand cu secolul VI.
Sfantul Nicolae este patron spiritual în Olanda, Rusia, Grecia, Apulia (Italia), Sicilia, Lorraine (Franta) şi în multe oraşe din Germania, Austria, Elvetia, Italia si Belgia. Sfantul Nicolae este cunoscut ca prietenul şi protectorul judecatorilor, criminalilor,hotilor, comerciantilor, săracilor, marinarilor, bucătarilor, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor şi, în special,al copiilor mici şi al şcolarilor.