cronica de carte

“Numele Trandafirului”- Umberto Eco

Fie că îl numim “The Name of the Rose” sau “Il Nome della Rosa”, “Numele Trandafirului” este o poveste despre cărti, nu una despre întâmplări din cotidian. După moartea misterioasă a unui călugăr dintr-o mănăstire izolată, ia naştere zvonul că se apropie sfârşitul lumii. Actiunea are loc în anul 1327, când tânărul novice Adso este luat de către părintele Guglielmo sub protectia sa. Astfel Adso devine secretarul şi discipolul lui. Cei doi au la dispozitie şapte zile pentru a descoperi autorul crimelor care au loc într-o abatie de la poalele unui munte. Guglielmo vrea să găsească criminalul folosindu-se de fapte şi dovezi, cu toate că în abatie umbla zvonul că este vorba de lucrarea diavolului. Guglielmo este asemenea unui detectiv: cercetează, este atent la cele mai mici detalii, ba chiar descifrează semnele din natură. Descrie calul abatelui fără a-l fi văzut vreodată, bazându-se pe urmele lăsate de cal. De asemenea are cunoştiinte ample despre diverse plante şi cum pot fi folosite.
In prima zi cei doi călugări cunosc personajele importante din abatie: chelarul, abatele, Salvatore- ajutorul de chelar, Severino- părintele erborist, Nicola- meşterul fierar, Jorje- un bătrân orb care pare a fi inofensiv şi cei doi bibliotecari: Malachia şi Berengario. Pe parcursul lecturii veti vedea că fiecare dintre aceste personaje are rolul său. Adso şi Guglielmo primesc de la abate permisiunea de a face cercetări, cu o singură exceptie însă: edificiul. Edificiul reprezentând biblioteca. Nimeni nu avea voie să intre acolo cu exceptia celor doi bibliotecari. Acest edificiu misterios ne face pe parcursul lecturii să ne imaginăm diverse ipoteze. Nu ni se spune mai nimic despre el. Ce aflăm este că cei 60 de călugări din abatie copiau cărti şi manuscrise în scriptorium. Biblioteca continea mii de cărti în diverse limbi, din diferite culturi sau care apartineau mai multor religii. Guglielmo află de la Nicola că edificiul este un labirint al cărui secret îl cunosc doar abatele şi cei doi bibliotecari. Persoanele ce cutezau să se avânte în interior, vedeau monştrii, oameni cu două capete sau fără cap. Se spunea că sufletele foştilor bibliotecari păzeau noaptea biblioteca.
Cea de-a doua zi aduce o a doua crimă: călugărul Venanzio. Guglielmo află că între Malachia, Berengario şi Adelmo- primul călugăr omorât, aveau loc legături nu tocmai creştine. Astfel Adelmo aflase un secret de la Berengario iar apoi îl află şi Venanzio. Astfel crimele au legătură cu acest secret. Aflând că există o intrare secretă în bibliotecă şi anume prin osuar, Adso şi Guglielmo se avântă în edificiu. Lui Guglielmo i se fură ochelarii, se rătăcesc prin edificiu, Adso aude şerpi, vede lei şi chiar diavoli şi monştrii. Totuşi vizita lor aduce şi ceva bun. Găsesc o însemnare pe masa lui Venanzio şi obtin un indiciu: finis Africae. Işi dau seama că vedeniile erau date de oglinzi care te deformau, iar nălucirile de către uleiurile, din diverse plante, cu care erau unse fitilele lămpilor.
Cea de-a treia şi a patra zi aduc o nouă crimă: Berengario este găsit înecat la băi. Guglielmo descoperă noi indicii: că limba şi primele trei degete ale victimelor erau negre, faptul că autorul crimelor lua ca exemplu Apocalipsa şi că trebuie să caute o carte. Aceasta era motivul pentru care se ucide. Moartea lui Berengario este considerată cea de-a treia trâmbită. Misterul bibliotecii este şi el desluşit tot de Guglielmo: diversele versete ce erau scrise deasupra fiecărei camere din edificiu erau menite să te încurce. Utilitate avea doar initiala primului cuvânt: prima initială legată de a celorlate cuvinte forma noi cuvinte- leones, Africa, yspania, ce te ajutau să te orientezi. Apar şi ochelarii lui Guglielmo, îi găseşte călugărul Bencio în chilia lui Berengario. La abatie sosesc şi două delegatii, una de minoriti şi una a Papei: au astfel loc discutii pe teme religioase. Are loc şi cea de-a doua intrare a celor doi în edificiu. Reuşesc să se ghideze după planul făcut. Deşi găsesc camera “finis Africae”, nu pot intra. Aceasta avea o intrare secretă pe care cei doi încă nu o găsesc.
Ziua a cincea aduce cea de-a patra crimă. Severino descoperă că are o carte ciudată printre ale lui. Aşa că îl cheamă pe Guglielmo. Când ajunge la el, Guglielmo îl găseşte mort. Conform călugărilor din abatie, sunase cea de-a patra trâmbită. Misterioasa carte dispăruse, iar Adso îşi dă seama prea târziu că Bencio era cel care o luase. Acum cartea era la Malachia, care o pusese la loc în “finis Africae”. O nouă zi aduce cea de-a cincea crimă. Malachia este ucis, având cele trei degete şi limba negre. Inainte de a muri îi spune lui Guglielmo: “imi spusese el, are puterea a mii de scorpioni”. Abatele le cere celor doi să renunte la cercetări. Ultima zi, cea de-a şaptea, aduce şi rezolvarea misterelor. Adso şi Guglielmo află că şi abatele este mort, merg în edificiu şi descoperă cum să între în “finis Africae”. Acolo îi întâmpină bătrânul orb Jorje, de care cu sigurantă ati uitat. El se afla în spatele crimelor. Ii dă lui Guglielmo cartea misterioasă. Era cea de-a doua carte a lui Aristotel, cu pasaje scrise în patru limbi. La îndemnul lui Jorge, Guglielmo o răsfoieşte, dar când ajunge la sectiunea scrisă în limba greacă observă că filele erau din in şi lipite. Pentru a dezlipi foile trebuia să bagi degetele în gură. Jorje pusese otravă pe aceste file şi cu cât citeai mai mult cu atât otrava îti pătrundea în corp. Văzând că Guglielmo îşi dă seama de acest lucru smulge cartea şi începe să rupă filele. Luptându-se pentru carte, dau foc la biblioteca. Ard toate cărțile, iar focul mistuie: grajdurile, spitalul, grădinile, biserica, camerele călugărilor,atelierul. Faptul că edificiul era un mister pentru ceilalți călugări, aceştia nu ştiu să se orienteze iar biblioteca arde în întregime.
Guglielmo este dezamăgit căci în ciuda mintii agere, descoperă totul din greşeală. Abatia a ars trei zile. După multi ani Adso se întoarce la abatie. Era părăsită. Reuşeşte să adune câteva file- pe care focul le crutase- din miile de cărti care cândva alcătuiau una dintre cele mari biblioteci ale acelor vremuri.
Intotdeauna am evitat să aflu finalul unui film sau unei cărti înainte de a îl vedea, respectiv a o citi. Am dezvăluit finalul, deoarece la “Numele Trandafirului” pentru a întelege finalul trebuie să citeşti toată cartea.